Egipt, Israel si Palestina – partea a doua: Israel si Palestina

Înainte să vă supărați pe mine sau să intrăm in detaliile deloc ușoare si să încercăm să înțelegem cine a fost aici mai înainte, cui aparține care teritoriu, cum si de ce sunt acolo granițele acolo unde se află acum, vreau să precizez ceva. Da, știu, nu există o țară numită Palestina. Știu, oficial sunt Teritoriile Autonome Palestine, însă in varianta mea mai simplă rămâne in continuare Palestina.

Am fost de nenumărate ori in Israel, ba ca ghid cu grup de turiști, ba am dat numai o fugă din careva dintre țările vecine să fac cumpărături, dar trebuie să spun că indiferent de unde si de ce am intrat in țară, de fiecare dată am avut același sentiment. Si anume că am de a face cu niște profesioniști in domeniul lor (când am discutat despre acesta cu o cunoștință de a mea, ea a spus, că pe lângă faptul că sunt buni in ceea ce fac, mai sunt si obraznici). Da, spun acesta cu toate că am avut si niște treceri peste frontieră mai dificile! Odată eram cu vreo 40 de turiști după mine, intram dinspre Egipt. Era deja a nu știu căta oară când treceam granița pe acolo, practic ne cunoșteam deja din vedere si totuși m-au ales pe mine să mă controleze si interogheze. Chiar nu este nostim când grupul a  trecut deja granița dar ghidul in chiloți se „joacă” încă de a întrebări si răspunsuri cu politia de frontieră într-o încăpere cu podeaua care de fapt nu există. Nu există in sensul unei podele obișnuită pentru că este doar o grilă de metal. Apropo podea de metal, știți de ce s-au construit in acest fel acele încăperi? in cazul in care ai de gând să comiți un atentat cu bombă ascunsă sub hainele pe care le porți si acesta explodează cum te dezbraci, explozia produce pagube mult mai reduse decât dacă ar fi o încăpere „închisă”. Plus, când rămășitele trebuie curățate, se poate rezolva mult mai ușor cu un simplu furtun.

Înainte să intru in tot felul de detalii, să vă spun de ce-i consider eu profesioniști. Prima oară când intram in Israel, ca si in cazul altei țâri, dau pașaportul agentului si aștept să-l verifice. După câteva secunde văd că se uită tot mai ciudat ba la mine, ba la pașaportul meu, ba la monitor. Am început să-mi fac si eu griji, totuși, lucrez ca ghid, trec cam frecvent peste tot felul de granițe, trebuie să fie totul in ordine cu pașaportul. Până la urmă îmi spune că potrivit calculatorului am mai multe cetățenii si am cumva la mine si celelalte pașapoarte? Am trecut deja până atunci de nenumărate ori peste tot felul de granițe si la fel si după acest episod, însă nicăieri nu au fost atât de bine informați sa-mi ceară si celelalte pașapoarte. Bănuiesc că pentru nu putini bani cumpără de la anumite datele cetățenilor de la celelalte țâri.

Dacă am intrat in Israel, tot nu am trecut încă peste toate granițele, deoarece să intrăm pe teritoriul Palestinei, iarăși avem de trecut o graniță. Adevărat, trecerea peste această graniță este ceva mai simplă decât dacă intrăm dinspre Egipt sau Iordania. Cel puțin la această graniță nu am fost încă dezbrăcat si interogat in pielea goală (dacă stau să mă gândesc puțin, cred că as putea scrie un articol complet numai despre de câte ori am fost dezbrăcat la granițe).

Pe partea cealaltă a zidului, in Palestina ne așteaptă o lume „tipic arabă”. Aici un Mercedes, chiar dacă e vechi si ruginit, este simbol de statut, pe străzi pietoni, mașini, câteodată căruțe trași de cai sau mai rar de măgari, toate împreună într-un haos controlat.

Alte diferențe foarte marcante intre Israel si Palestina sunt reclamele, afișele de pe străzi, precum si absenta a tot felul de gărzi armate. Pe când in Israel reclamele afișate sunt cu tot felul de producte, in Palestina cam des vezi tineri care pozează cu tot felul de arme. Da, știu…situația locuitorilor din aceste două țâri este foarte diferită…si totuși, câteodată foarte asemănătoare.

De altfel, trebuie să recunosc că îmi place această lume plăcut haotică ce ne așteaptă pe partea această a zidului. Atât existența, cât si construcția zidului a stârnit si face in continuare nenumărate discuții in ambele țâri. Unii își fac griji din cauza costurilor de construcție, alții sunt supărați pentru că taie in două teritoriul lor si sunt si persoane care se bucură că s-a construit. Un lucru însă recunosc toți si anume că de când s-a construit zidul, sunt mai puține atentate sinucigașe pe teritoriul Israelului. care, după cum știm a fost cândva Palestina, care mai înainte a fost Israel…Stai puțin, cui aparține acum de fapt a cest teritoriu? Mai bine nici nu încercăm să  înțelegem această situație si mergem mai departe că sunt atât de multe de văzut, ne așteaptă Marea Moartă, Ierusalim, etc…

Putin mai sus scriam că in loc să încercăm să înțelegem cine a fost aici mai devreme si cui aparține acest teritoriu, mai bine mergem la Ierusalim. Orașul care conform planurilor va deveni capitala statului evreu. Orașul in care se află o moschee, al treilea cea mai sacră moschee din toată lumea pentru musulmani. Nu am scris nimic greșit, nu este vorba despre sinagogă ci moschee! Si uite așa, toată povestea cu cui aparține acest teritoriu începe din nou? Dacă-mi spuneți că nu este deloc ușor de înțeles toată povestea aceasta, chiar vă cred si vă înțeleg. Însă, dacă luăm in considerare faptul că acum, aproape 1400 de ani când s-a construit erau deja implicați preoți creștini,  rabin evreu convertit musulman si califat, nu este deloc de mirare că nu mai înțelegeți nimic.

In anul 638-ban Ierusalim a fost cucerit de către musulmani si califa Omar I. in cei 10 ani cât era guvernatorul orașului a construit moscheea si l-a făcut al treilea loc sacru pentru musulmani. Potrivit legendelor, l-a întrebat pe patriarhul creștin Sophronios, unde se afla pe vremuri „moscheea lui David” si clădirea care se afla in acel loc a fost mărit si așa s-a construit moscheea Al – Aksa. La sfințirea moscheii a fost prezent si fostul rabin Kaab al-Ahbar, cine s-a convertit, devenind musulman. Cel mai probabil însă nici patriarhul creștin nu mai știa unde se afla templul lui David, deoarece clădirea nu mai exista de aproape 600 de ani si pare de necrezut ca patriarhul să mai știe de locul exact al clădirii.

Ierusalim si Viflaim – locuri sfinte pentru trei mari religii, așa că nu este de mirare că aici se află multe locuri sfinte. Biserici, cărări, ruine, de exemplu a templul Nașterii, fântâna regelui David, Via Dolorosa cu cele 15 stațiuni, bazilica Mormântul Sfânt, moscheea din Stâncă, etc. Numai să le enumerăm este dificil, dar să le mai si vizităm, deoarece in această regiune se află mai mult de  2 mii de monumente arheologice, 60 muzee, 70 de centre culturale. Absolut de recomandat să petreceți mai multe zile in această zonă !

Am pomenit mai înainte de Marea Moartă, cu siguranță un loc cu istoria mai puțin complicată decât celelalte de care vă vorbeam până acum. Acest lac de fapt, si-a primit numele datorită nivelului ridicat de sare din apă din cauza căruia nu are nici floră, nici faună, in afară de câteva forme de viată primitive. Apa este de aproximativ 8 ori mai sărată decât apa oceanelor, făcând imposibilă înotatul. Corpul plutește doar pe suprafață, este ca si cum am pedala in aer in loc să ne împingem corpul in apă. Lacul este alimentată de răul Iordan, si aici, pe malul lacului se află cel mai adânc punct pe uscat de pe pământ. Suprafața apei este la aproximativ 430m sub nivelul mării, iar fundul 795m. Dacă ne uităm de aproape, apa este destul de clară, se văd cristale de sare care plutesc pe suprafață si cum se adună mai mulți, se lasă pe fundul lacului. Deoarece singura sursă de apă a lacului in afară de ploile foarte rare este răul Iordan, care se folosește tot mai mult pentru irigații, in Marea Moartă nu ajunge destulă apă iar acesta, datorită evaporării, treptat se seacă.

V-am spus, așa-i că Marea Moartă este o temă mult mai ușor de înțeles decât celelalte despre care v-am vorbit până acum. Cumva numai noi, oamenii reușim să încurcăm lucrurile, natura este mult mai simplă. Partea bună însă, că chiar si într-o lume atât de complicată, sunt multe locuri frumoase de văzut, locuri pentru care merită să pornim la drum.

Dacă ați ajuns deja la un punct unde cât de cât dar credeați că înțelegeți ce se întâmplă si oricum, știe toată lumea că evreii si musulmanii nu sunt tocmai cei mai buni prieteni, fiți atenți la imaginea următoare. Este vorba despre doi colegi care in timpul pandemiei Covid-19 când au chiar foarte mult de lucru, fac o scurtă pauză si se roagă. Se roagă diferit, ba chiar s-au poziționat in direcții diferite, dar se roagă la același Dumnezeu. Iarăși numai diferențe, sau tocmai asemănări?

După părerea mea, cel mai bine este să pornești la drum, să vizitezi aceste târî, să stai de vorbă cu locuitorii lor. Se poate că nu vei înțelege mai multe decât înainte să te duci acolo, însă sunt sigur că vei avea mai puține „adevăruri” gen „știe toată lumea” in cap despre Israel si Palestina.