No stress

Controlul paşaportului bifat, viza cumpărată şi am şi ieşit din clădirea aeroportului.
Aerul e cald, umiditatea ridicată. Hmmm…îmi place.

Aeroportul International din Boa Vista
Aeroportul International din Boa Vista

Cum am ajuns pe insula Boa Vista, Republica Cabo Verde (acum nu se mai traduce în diferite limbi) am și avut parte de o surpriză plăcută. Toată lumea își vedea de treabă, fără să fie stresată, o țara unde nu sunt rânduri în fața ghișeelor de controlat pașaportul. Când ești pe drum toată ziua și ai avut deja 3 escale, asemenea lucruri minore devin importante. Deci, ies din clădirea aeroportului și primul lucru pe care-l observ e lipsa de poliție și alți agenți de securitate, nu sunt bariere de metal nici parcări amenajate. Dau în schimb de câteva capre. Cred că majoritatea persoanelor care vin aici, până ajung la acest punct deja au decis dacă le place locul sau nu. Ba se simt bine că au ajuns într-un loc cam diferit de Europa unde încă există reguli dar mai puține și pot trăi mai liber sau dimpotrivă se simt deranjate de lipsa unor legi și ordine. Eu fac parte din primul grup și m-am simțit foarte bine pe aceste insule. Faptul că drumul până la hotel l-am parcurs pe platforma unei mașini de teren, care, pe deasupra a mai fost și firmă oficială de taxi, nu m-a surprins deloc. După cum am văzut mai târziu, drumuri există mai rar, deci existența acestor mașini e absolut justificată.

Drumul din fața unui hotel destul de bun
Drumul din fața unui hotel destul de bun

Acesta e insula Boa Vista, a treia ca mărime dintre insulele care formează Republica Cabo Verde și a doua în ceea ce privește numărul de turiști care vin în această țara. Da, turiștii vin în număr tot mai mare pentru că au plaje imense și frumoase, vreme bună pe tot parcursul anului, meleaguri chiar foarte frumoase care să îi atragă. Uite așa, am și ajuns la cea mai mare problemă a acestor insule. Majoritatea localnicilor lucrează în turism, în hoteluri sau în unele dintre firmele care oferă servicii turiștilor. Iar turiștii vin din ce în ce mai mulți și e nevoie de hoteluri noi. Unde se construiesc acestea? Cât mai aproape de ocean, pe plajele nepopulate până acum, ceea ce afectează mediul înconjurător. Plajele insulei sunt zone ocrotite pentru că aici își depun ouăle în fiecare an, spre sfârșitul verii, sute de țestoase marine. Totuși, cum e posibil ca un hotel să fie construit pe plajă? Îți aduci aminte de reclama în care femeia frumoasă, de obicei, o actriță mai cunoscută are părul plin cu mătreață, până când ,,descoperă” șamponul care se vinde de ani de zile, numai că se mai schimbă câteodată puțin forma flaconului ? Există acei bani pentru care săraca are mătreață…. Așa este și cu construitul unui hotel, există acei bani plătiți de firmele mari ca să obțină permisul de construcție.

Una dintre plajele frumoase
Una dintre plajele frumoase

Săracii de ei, sunt mai tot timpul colonizați. De bine ce au devenit independeti de Portugalia, au și apărut chinezii. Ei însă nu vin cu arme și de fapt nici nu colonizează, ei ajută doar. Construiesc drumuri, donează echipamente diferitelor instituții și încet, încet, insulele devin proprietatea „fratelui mai mare”. Ca să ii mai ajute și statul cu ceva, le oferă subvenții și firmele chineze sunt scutite de plătitul taxelor pentru câțiva ani buni, așa ca nici nu prea se găsesc magazine care să nu le aparțină asiaticilor. Pentru că nu trebuie să plătească taxe oficial, chiar și cel mai mic și urât magazin are vânzări de milioane și am și ajuns la banii spălați ai mafiei chineze.

China aid… numai un mic ajutor de la „fratele mai  mare”
China aid… numai un mic ajutor de la „fratele mai  mare”

Nu spun că viața aici este perfectă, însă pentru mine, cele trei insule vizitate au fost ca un paradis. Întotdeauna am susținut că peisaje frumoase se găsesc pe oricare parte a globului, diferența constă în oamenii care sunt acolo. Poți ateriza pe oricare dintre insule, vei vedea niște locuri foarte frumoase, însă localnicii merită și ei să fie pomeniți în acest articol. „No stress”, este sloganul localnicilor și chiar așa și trăiesc. Mentalitatea foarte lejeră există și în țările mediteraneene, însă cei din Cabo Verde o fac diferit, în stilul lor. Aici e cu totul normal ca viața să înceapă de dimineață, însă într-un ritm mult mai lent și clar nu se pune problema dar aici nici iarba nu crește înainte de ora 10. Vezi localnici făcând baie în ocean împreună, la răsăritul soarelui, zâmbesc, te salută și își văd mai departe de treabă.

Vânzătorul de mic dejun de la colțul străzii
Vânzătorul de mic dejun de la colțul străzii

Dacă te duci la piață, indiferent că este cea de legume sau cea pentru turiști, nu se apucă să te ia nimeni de mână și să te tragă la masa lor. Zâmbesc, dacă ești dispus să stai la taclale, discută și cam atât. Dacă îți place ceva și vrei să cumperi, oricum le spui, nu e nevoie să te forțeze ei. Dacă numai un singur lucru, această mentalitate, ar putea fi exportată, de exemplu în Egipt, imediat ar deveni mult mai bună și țara aceea.

Cântând puțin la chitară în față prăvăliei Elvis
Cântând puțin la chitară în față prăvăliei Elvis

Un alt motiv pentru care aceste insule îmi sunt foarte dragi, sunt meleagurile fantastice. Cu cât este mai spre sud insula, cu atât mai verde este, cele din nord fiind mai uscate, însă plajele frumoase și oceanul incredibil de albastru, toate acestea le găsești pe toate insulele . Acum, spre sfârșitul verii poți să stai pe nisipul cald ore întregi și să aștepți apariția țestoaselor care vin să depună ouă sau să te pierzi printre dunele de nisip, formate de vânt, ca de un sculptor, zilnic având alte forme.

Însă, mai presus de toate acestea, cel mai mare avantaj al insulelor este securitatea. S-a întâmplat de mai multe ori să mă plimb seara târziu în cartierele localnicilor, departe de zonele turistice și nu am avut niciodată nicio experiență negativă. Da, sunt sigur că există și aici infractori, însă în ceea ce privește siguranța publică, pot spune numai lucruri bune. Dacă încercam să fac așa ceva, de exemplu în Republica Dominicană (nu mă înțelege greșit, chiar îmi place acea țară, însă ceea ce este adevărat, nu pot nega), după câteva minute, nu aș mai fi avut mai nimic la mine.

Dune de nisip și munți, peisaje incredibile peste tot
Dune de nisip și munți, peisaje incredibile peste tot

Să fiu cinstit și în legătură cu aceste insule, în afară de problemele deja amintite, mai există, de exemplu și cea de depozitare și prelucrare a deșeurilor. Există o singură uzină de prelucrare și e normal că nu totul, de pe fiecare insula, ajunge în această uzină. Multe deșeuri ajung în ocean, care după aceea ajung pe vreo plajă pustie. Sistemul de educație și de sănătate au și ele problemele lor, chiar dacă sunt abordate în mentalitatea „no stress”. Însă, meleaguri atât de frumoase, oameni prietenoși, condiții meteo ca în Caraibe pe tot parcursul anului, siguranță publică bună, toate acestea la un loc, atât de aproape de Europa, nu prea găsești în altă parte. Eu îți recomand foarte serios, să vizitezi aceste insule dacă ai măcar o dată posibilitatea!

Da, pe alocuri nu ai drumuri, nu sunt rețelele de fast food, iar a călători cu taxiul poate fi de fapt platforma unui Land Cruiser mai vechi?! dar ce contează toate acestea în comparație cu ce au de oferit insulele?!

Oricum, dacă ceva nu este tocmai așa cum ți-ai imaginat, take it easy , no stress!

Este destul de dificil să nu observi "motto-ul național"
Este destul de dificil să nu observi „motto-ul național”

 

Lasă un răspuns