Bulgaria

Am scris câteva propoziții pe care le-am șters si ore bune nu am scris nimic. Iarăși m-am apucat, iarăși câteva propoziții scrise si șterse. Țara aceasta nu e tocmai ușoară, cel puțin in ceea ce privește să scriu despre ea!

Sunt aici deja de mai bine de o lună si tot mai mulți mă întreabă cum este, dacă să vină aici să facă concediul? Așa că m-am gândit ca in loc să răspund aproape zilnic mai multe întrebări de genul „cum e aici?”, mai bine scriu cum văd eu. Însă… Da, întotdeauna există acel „însă”. Cum să scriu in așa fel încât să fie si real, așa cum văd eu si să nu supăr pe niciunul dintre prietenii mei de aici…?

 

Să vedem ceea ce știam până acum despre Bulgaria, cum l-am cunoscut ca urmare a mai multor drumuri pe care le-am avut până acum pe aici si vom vedea cum îl văd acum. Încep cu bucătăria, că știm cu toții, drumul la inimă duce prin stomac. Bucătăria locală, ca si a celorlalte țări balcanice unde de a lungul secolelor atâtea popoare si națiuni si-au lăsat amprenta, este bogată si gustoasă. Probabil datorită tot acestui trecut, a faptului că s-au amestecat foarte multe popoare, sunt foarte multe femei frumoase. Îmi pare rău, dar dacă te interesează bărbații, nu prea știu ce să-ti spun, la ei nu mă prea uit. In schimb femeile sunt frumoase, foarte multe culori si forme de ochi si fețe. Da, știu, asta nu este tipic bulgăresc, se poate spune despre majoritatea țărilor din această parte a lumii. Drumurile conduc pe niște meleaguri foarte frumoase, are potențial geografic, având atât munți, cât si mare. Păduri întinse, lupi care, in Europa in număr atât de mare trăiesc aici si in România, câțiva culmi peste 2900m, coastă in total aproape 350km. De a lungul coastei clima este mediterană, in rest mai degrabă continentală. Locuitorii sunt foarte prietenoși, din păcate degeaba meleagurile frumoase, drumurile lasă cam multe de dorit. Politia „se ascunde” cam des de a lungul drumurilor folosind radarul, dar in ultimi ani s-au instalat o serie de camere pentru a măsura viteza. In mare cam acestea puteam spune despre Bulgaria până acum. Din „fericire” nu totul din cea ce știam până acum s-a schimbat.

Gaură asfaltată cu o anvelopă, dar in ultimele zile sunt deja două

De ce ghilimelele? Pentru că chiar m-as fi bucurat foarte tare dacă nu ar fi gropi in asfalt cam peste tot. Conduc cam mult pe tot felul de drumuri, de la autostradă până la tot felul de drumuri secundare, dar situația e cam urâtă peste tot. Situația devine si mai interesanta dacă plouă si gropile se umplă cu apă, nici șansă să le vezi, deci jențile se cam distrug. Din păcate nici polițiști ascunși in tufișuri cu radarul nu sunt mai puțini,  însă in interiorul localităților  înainte să facă niște poze scumpe au o tolerantă de plus 15 km/oră si plus 20km/oră in afara localităților.

In ceea ce privește oamenii, din fericire nu s-au schimbat nici ei, cu excepția unui idiot am întâlnit numai persoane prietenoase.

Localnic la pescuit

Ca să mai testez si bucătăria puțin, in una dintre zile m-am oprit sa mănânc intr-un loc care poate chemat „restaurant” cu foarte multă bunăvoie. Exact in acel loc pentru ca eram curios, undeva unde nu prea pot nici apă să fiarbă, oare ce vor găti? A fost a surpriză plăcută, o ciorbă de ciuperci, niște cartofi si așa numitul kebabcse, mititeiul local de fapt, toate proaspete si foarte gustoase. Si toate acestea chir intr-un loc unde nu as fi crezut ca pot să-mi dea o felie de pâine cu unt.

Meniu gustos si proaspăt chiar si in cel mai nașpa local.

Deci, până acum, comparând cu ce știam despre Bulgaria, lucrurile au rămas mai degrabă neschimbate, sau s-au schimbat înspre bine.

Când am făcut prima dată o plimbare pe porțiunea numită Plaja de aur, sau Nisipul de aur, nu-mi venea să cred că există oameni care vin să facă aici concediu. Dacă e să mă bazez pe numerele de înmatriculare a mașinilor, unii turiști sunt in stare să conducă 15 ore până aici! Practic toată plaja este un bazar, probabil nu există chilipir chinezesc care să nu se vândă aici. Da, intr-adevăr, in spatele chioșcurilor si a tarabelor există si plaja cu nisip, dar totuși, la ani de lumină de a fi ceva estetic.

”Amazing sea view”…da, undeva in spatele tarabelor chinezești

De când am făcut această plimbare pe plajă, am fost de mai multe ori in diferite ore a zilei, dar tot nu-mi place. Am vorbit cu mai mulți din țările vecine, le-am tot întrebat de ce au venit aici si cam toți au spus că preturile sunt bune. Litoralul românesc nu este neapărat mai frumos, însă mai scump,  Grecia si mai scumpă si deja destul de departe. Din păcate, nici transportul gunoiului nu este organizată pe măsura numărului de turiști, si câteodată se formează practic baricade pe colturile străzilor.

Se transportă, dar cam rar

Sincer să vă spun, nu zic să nu veniți aici! Sunt o serie de hoteluri chiar foarte bune, direct pe plajă. Localnicii sunt prietenoși, mâncarea bună, femeile la fel (despre bărbați tot nu prea am informații), dar dacă contează puțin si toată atmosfera locului si nu numai să fie nisip pe plajă, vă recomand mai degrabă Obzor. Din Varna aproximativ o oră cu mașina, direcția sud. Pentru că este o localitate mai mică, nici pe plajă nu vom avea mase de oameni si din noroc nici toate porcăriile chinezești nu au invadat plaja si chiar locuri de parcare se găsesc mai ușor. Pe deasupra, chiar nu departe de aici se află orașul Nessebar.  Nu este absolut de mirare că orașul vechi cu casele construite in stil tradițional se află pe lista localităților ocrotite de UNESCO.

Nessebar

Pentru cei care spun că au fost de ajuns x ore de condus si nu vor să meargă mai spre sud, preferă partea nordică, le recomand stațiunea Albena. O stațiune de fapt închisă, ca un orășel cu aquaparc, hoteluri, magazine, plus plaje mari. In acest caz însă nu uitați că aici nu există varianta de a parca pe gratis in curtea hotelului. Cum ați intrat pe teritoriul stațiunii se plătește parcarea pe baza zonei in care v-ați oprit. Există zona albastră sau verde, pentru 5 cea albastră, sau cea verde pentru 10€/zii pe mașină.

Parte a plajei din Albena. Da, sunt chiar si porțiuni atât de pustii in mijlocul sezonului

Lasă un răspuns