Inainte, in timp ce si dupa calatorie
Sunt foarte multe moduri de a călători si siguri sunt cătiva care vor spune că nici nu am călătorit dacă nu am fost cu avionul sau nu ne-am dus cine știe căt de departe. Cu siguranță, citind posturile mele, unii vor spune că nu așa se face o călătorie si probabil au dreptate, pentru că fiecare dintre noi avem preferințele noastre, ce considerăm important. Așa am si ajuns la prima întrebare importantă, preferințe.
După părerea mea e foarte importantă să știm ce dorim, înainte să ne apucăm. Cu rucsacul si autostopul, cu cât se poate de puține planuri in câteva zile să facem un tur? Eventual să hoinărim zile întregi pe niște cărări, sau cu avionul nu numai in altă tară dar si pe alt continent? De ce este important să clarificam aceste întrebări? Rucsacul ridicat de câteva ori in timp ce împachetam părea să fie ușor, nici dracul nu înțelege cum a devenit din ce in ce mai greu, in timp ce plimbarea care s-a părut atât de frumoasa dimineața a devenit un marș monoton. Nu vom fi nici atunci prea fericiți când mâncăm același felie de pâine in fiecare zi pentru că „aici totul e mai scump decât am crezut”. Deci da, e bine să fim spontani, însă cu putină planificare călătoria poate sa fie si mai reușită.
Știm unde vrem să mergem si ne-am decis si in ceea ce privește cu ce. Urmează ceea ce merită văzut, indiferent de faptul că se află pe parcurs sau la destinație. Internetul ne ușurează viața, programul celor mai multe muzee, expoziții poate fi studiat cu ușurința, însă merită să ne cumpărăm si biletul de intrare online, astfel scăpăm si de stat la rând la casierie. In cazul in care am pornit in timpul sezonului, nu vom fi însă singuri, nu contează cum am cumpărat biletul. Persoanelor antisociale este recomandat sezonul „mort”, in acest caz s-ar putea sa fie deschise mai puține restaurante, cafenele, însa nu trebuie să așteptăm minute lungi până „ametitu’ care doarme pe picioare” se mișcă mai încolo si putem face si noi poză. Să nu uităm nici faptul că la un moment dat totul este un business. In cele mai multe locuri găsim ghizi oficiali care contra cost ne călăuzesc printre ruinele antice. Fac acesta de x ori pe zi si s-ar putea că le-a plăcut cândva, însă asta a fost pe vremea când ruinele erau încă clădiri. Nu pierdem nimic dacă uităm de ei. Dacă se poate folosi audio guide mai bine acela. E bine si dacă ne informăm puțin despre locul pe care-l urmează să-l vizităm, mai studiem niște poze si cu siguranță vom recunoaște locurile deja cunoscute in momentul in care am ajuns, așa nici nu trebuie să urmăm pe cineva si putem parcurge totul in ritmul nostru. Aș conduce deja un Lamborghini dacă as avea atâția bani de cate ori am auzit acești ghizi spunând porcării imense numai pentru că „oricum sunt turiști, habar n-au ce e pe aici”. In unele țări vom avea de a face cam din zece in zece minute cu localnici care se oferă, ca contra unei sume deloc mari ne arată tocmai nouă misterele străvechi a orașului lor. Nu merită nici să stăm de vorba cu ei! Probabil ne vor spune imediat turist prost, in țările arabe eventual evreu prost sau „fucking russian” dar e tot mai bine așa decât să fim păcăliți intr-o tară străina.
Cum ne obosim noi, așa si creierul nostru de impulsurile noi pentru că nu numai locul spre care ne indreptăm e nou dar si drumul pe care-l parcurgem, practic fiecare pas. Nu, nici creierul tău nu face excepție!:) Din cauza aceasta nu as programa totul pe o zi. Așa si ritmul poate fi mai liniștit, practic toată ziua mai plăcută si si reținem mai mult din cele văzute.
Nu suntem mașini, pe parcursul zilei vom avea si nevoile noastre fizice. Să ținem minte că in anumite muzee nu se permite intrarea cu băutura cumpărata in afara clădirii. Da, omul poate sa existe si săptămâni fără mâncare si zile fără băutură, dar acela se cheamă tură de supraviețuire si nu călătorie plăcută. Mai bine ne așezăm intr-un local unde ne place, mai savurăm un suc, o cafea, ronțăim ceva si ne uităm puțin împrejur să mai descoperim ceva in acel loc nou unde suntem. Intr-un loc nou sunt atât de multe de descoperit.
„Ce mâncăm, unde dormim” obișnuia să-mi spună mama mea si aceste fapte sunt si mai importante când nu suntem acasă. In zilele noastre in marea majoritate a cazurilor plătim mai mult pentru cazare dacă „intrăm de pe stradă” in hotel, decât dacă facem rezervare online cu ajutorul mai multor siteuri (trivago, booking.com, etc.) Merită să petrecem puțin mai mult timp cu rezervarea camerei, să fie intr-adevăr așa cum ne dorim, micul dejun sa fie in preț, etc. Atenție mare la numele asemănătoare sau chiar similare a localităților. Daca nu ați auzit încă, acum cătiva ani niște suporteri spanioli de handbal, in număr cam mare, au umplut aproape un avion au decolat la Budapesta. Meciul s-a jucat la București. Budapest, Bucharest…
Am lăsat la final ceva foarte important. Bani, bani si bani. Da, acesta ne trebuie si pentru un război, însă nu strică să avem nici in cazul in care călătorim. De aceea este important să facem planuri înainte să pornim, așa evităm sa devenim muzicieni de stradă, ca să putem aduna cumva banii pentru biletul retur. In din ce in ce mai multe locuri se poate plăti cu cardul. Să nu lăsăm niciodată ca personalul să ducă cardul nostru in capătul celălalt al clădirii, numai pentru că „acolo are semnal mașina de plătit”. In acest caz să mergem si noi, așa posibilitatea ca cardul nostru sa fie copiat e mult mai redus. In aceleași timp să avem si bani la noi, nu se înțelege de la sine că se poate plăti cu card peste tot. Sa nu ținem toți banii la un loc si să nu plătim in așa fel incăt scoatem o grămadă de bani din buzunar din care alegem cu cât plătim. Da, acesta este valabil si in cazul cofetăriei care funcționează in curtea bisericii.
Deci, să recapitulăm puțin. Înainte să ne apucăm de orice, să decidem ce vrem să facem cu adevărat. Cât să fie de obositor, ce să vizităm, ce buget avem si pentru ce ne ajunge. Să folosim internetul pentru a rezerva cazarea dorită si dacă citim si câteva din criticile scrise de cei care au fost deja acolo, putem scăpa mai târziu de câteva neplăceri. Valabil si in cazul restaurantelor, chiar si in caz de un food truck. Îmbrăcămintea noastră să fie corespunzătoare anotimpului si a locului unde ne aflăm. Să nu uităm de unele țări unde femeilor se interzice sa iasă in public in haine lejere, obișnuite in tara noastră. Ce dorim să vizităm să programăm luând in calcul un ritm mai plăcut. Să nu ținem la noi vizibil mulți bani iar la plata cu cardul sa ținem un ochi întotdeauna pe card. Cei care se simt mai liniștiți pot încheia si asigurări pe perioada călătoriei. Atenție, existenta unei asigurări nu înseamnă automat că nu trebuie să plătim eventual pe loc in cazul unor servicii medicale. Acesta depinde întotdeauna de tipul asigurării!
In final, după ce am ajuns acasă, să nu fim leneși să organizam pozele făcute. Dacă se acumulează chiar si numai puțin, nu vom mai avea răbdarea să le organizăm si să ștergem cele 86 de pete. Da, valabil si in cazul in care când am apăsat butonul aparatului de fotografiat, eram siguri că vom face numai poze de succes.