Experiențe in jurul lumii, partea a treia – Incendiu forestier

M-am tot gândit daca un incendiu care distruge bunurile oamenilor si  schimbă ani buni imaginea mediului înconjurător, poate fi o experiență? Plăcută cu siguranță nu. In același timp, să te afli intr-o situație când ești înconjurat de flăcări, autoritățile sunt la fel de neputincioase ca si cei pe care ar trebui să-i salveze iar in final să scapi numai cu miros de fum si nimic altceva, este până la urmă o experiență plăcută. Cel puțin pentru mine, așa a fost! Dar hai să vedem ce s-a întâmplat de fapt…

A fost o zi obișnuită de vară, secetă si temperaturi înalte. Nu este nimic neobișnuit pe acele meleaguri, partea sudică a Italiei, însă, eram oarecum surprins când am văzut in timpul zilei coloane de fum ridicându-se din pădurea îndepărtată . Nu am realizat că de fapt poate fi un incendiu mai serios si nu m-am gândit deloc că spre sfârșitul zilei vom deveni „foarte apropiați”.

Ajuns acasă am si uitat de cele văzute, m-am apucat de ce aveam de făcut, până când nu am auzit niște sunete ciudate de afară si am ieșit din casă să văd ce se întâmplă. Am ieșit si am văzut că de fapt nu văd mai nimic. Cum casa era construită pe un dâmb, deci in jurul meu aerul era încă curat, însă valea de împrejur era acoperită de fum. Sunetul ciudat care m-a făcut să ies din casă erau crengile si tot ce mai era pe sol sub straturi de frunze, pocneau in timp ce erau „devorate” de flăcări.

Repede mi-am dat seama că ceea ce sa întâmplă nu este deloc de joacă, așa că m-am urcat la volanul mașinii si am părăsit curtea casei. Nu vroiam să aștept neapărat să ajungă focul acolo, cu toate că știam, că teoretic s-ar opri pentru că nu aveam nimic ce putea arde, nici măcar un copac micuț, numai iarbă si un șanț pentru a aduna apa de ploaie intre curte si pădure. Toate bune si frumoase până acum, am ieșit din curte si puteam alege dintre trei diferite drumuri pe care să-o iau, dar toate duceau in jos, in valea de unde venea focul.

Am pornit in direcția unde parcă era mai puțin fum când din partea opusă a venit o mașină a politiei si agenții m-au oprit. Intr-o asemenea situație fierbinte, atât la propriu cât si la figurat am avut noi trei o convorbire mai haioasă. In primul rând mi-au spus că pe drumul pe care tocmai pornisem nu pot să mă deplasez, fiind închis din cauza focului, după care m-au întrebat de unde vin eu si dacă in direcția aceea e liber drumul? Imediat m-am simțit mult mai bine, văzând că nu sunt singurul care nu știe care e direcția bună . Acestea fiind „clarificate”, ei au pornit  in viteză si cu sirena la maxim intr-una dintre direcții, iar eu am căutat un sector unde aveam impresia că vegetația e mai rară împrejurul drumului si am tras pe dreapta.

Acum mi-am dat seama că intr-o situație de criză câţi nu sunt in stare să judece si „se aruncă  in prăpastie”(in acel moment nu m-am gândit dar chiar era să se întâmple). Mai multe mașini au trecut pe lângă mine in viteză pe drumul care ducea intre copaci. Dar ce puii mei fac dacă vreun buștean in flăcări se prăbușește tocmai pe mașina lor sau chiar in fața lor, blocând drumul? Nu, nu am deloc de gând să mă laud si să zic cât de bine am făcut eu! Însă, in majoritatea situațiilor de criză, chiar dacă pare pierdere de timp, dacă ne oprim pentru câteva minute să evaluăm situația, s-ar putea să avem totuși de câștigat ceva mai mult, decât dacă alergăm in toate direcțiile fără să judecăm.

Intre timp s-au mai oprit câteva mașini acolo unde eram eu, inclusiv si mașina politiei cu care m-am întâlnit deja o dată si nimeni nu știa, dacă e să fugim, in ce direcție?  Polițiștii  își foloseau toate radiourile aflate la dispoziție, vorbeau cu mai multe echipaje angajate in stingere, însă vântul care-si schimba mai tot timpul direcția, făcea momentan imposibil de pronosticat încotro se duce focul. In aceste minute, deodată am auzit zgomotul motoarelor de avion si până să-l vedem, a si zburat deasupra noastră si-si deschidea ușile aflate pe partea sa inferioară ca să „stropească” toată zona unde ne aflam.

Erau două avioane in aer si mai multe echipaje terestre care lucrau la stingerea focului. Cred că nu trebuie să fii un îndrăgostit al aviației cum sunt eu, ca să stai cu gura căscată si să admiri ce tocmai se desfășoară. Cum si-au golit „stomacul”, erau deja deasupra mării, zburând la o altitudine tot mai joasă, până au atins suprafața apei, alimentând „in mers”, in timp ce soarele care apunea, învăluia toată scena intr-un portocaliu ca focul.

Mulțumită intervenției lor, focul din acea zonă a fost stins, m-am dus si eu acasă să constat că din fericire flăcările nu au ajuns clădirea. Însa cum focul nu s-a stins chiar de tot si din când in când izbucneau flăcări in zonă, noaptea aceea am fost cu toții „de gardă”.

A doua zi am aflat, că din fericire nimeni nu a fost rănit, dar totuși, nu a fost cea mai bună idee să pornească cineva pe un drum având copaci in flăcări pe una dintre cele două părți laterale a drumului. Din fericire, „numai” mașinile au devenit victimele focului, dar si așa, a fost destul de înfricoșător să văd acele imagini.