Cum sa nu fim jefuiti?

Ceea ce se poate întâmpla, se si întâmpla, probabil așa s-a gândit si Murphy când s-a apucat sa noteze regulile lui. Cu cat de generala este aceasta regula, din păcate si cu atât de adevărata. Adevărata si in cazul sa devenim victimele unui jaf, nu, nu neapărat toți si da, se poate întâmpla si cu tine, nu contează ca ai vizitat deja 5 tari si ești foarte sigur pe tine.

Cum lumea devine mai dezvoltata avem la noi mai multe produse, scad dimensiunile însa se urca preturile. Din prețul unui telefon mobil, combinat cu un aparat de fotografiat, am putea calatori saptamani in unele tari si atunci inca nici nu am luat in calcul cat de mult poate sa distrugă o calatorie faptul ca am fost jefuiți.

Cei mai mulți hoți de buzunare, (sa vorbim numai de categoria cea mai ușoara) se pricep mai bine decât psihologii sa descifreze de la distanta ce fel de persoane suntem. Sa nu subestimam tanarul care sta rezemat de gard, nefăcând nimic vizibil. Daca a reușit sa pună mana pe portofelul nostru ținut cam lejer in buzunar, nu exista acel Usain Bolt care sa-l ajungă din urma si având cunoștința locului dispare după câteva clădiri.

Cum să ne apărăm? Modalitate sigură de a evita nu exista, însă dacă suntem puțin atenți si respectăm niște reguli simple șansa de a fi jefuiți devine minimă. Înainte de toate sa decidem dacă avem intr-adevăr nevoie de tot ceea ce vrem să luăm cu noi. Înainte să împachetăm să punem totul la vedere sa putem decide corect căte telefoane, camere, laptop, portofel, etc. vom avea la noi. Acesta fiind făcut, urmează împachetatul. Un obiectiv foto, aparat de fotografiat putem tine si in geanta făcute tocmai pentru acestea, in așa fel însa dăm de știre si altora ce avem la noi. Mai degrabă recomand un rucsac, din căte se poate fără un logo Samsonite uriaș pe el, in care înfășurat intr-un tricou sta foarte bine si aparatul de fotografiat, in același timp avem si o bluza extra la noi in caz in care pe parcursul zilei bluza pe care o purtam ar ceda in lupta împotriva transpirației. Să ținem ceva in buzunarul de spate al pantalonului este alegerea perfecta in caz in care am avea de a face cu o ploaie. Mai mult ca sigur Sir Newton ne-ar spune si formula matematica de ce nu se va uda ce am pus in acel buzunar, in schimb l-am expus sa fie vizibil. Da doamnelor si domnișoarelor, mulțumită modei din zilele noastre, când se poarta pantaloni strâmți, bărbații se vor uita inevitabil la dumneavoastră. Nu trebuie sa mai si accentuați acele forme cu diferite obiecte purtate in acel buzunar.

Pe cât se poate sa nu folosim bancnote mari si sa nu ținem toți banii la un loc. Intr-una din țările Caribe nu tocmai renumite din punct de vedere a siguranței publice am invătat ca in cazul in care ne plimbăm in oraș sa avem intr-un buzunar ușor si repede accesibil 5-10 dolari. In cazul in care suntem atacați, scoatem repede acești bani cu care se mulțumește si tâlharul si o ia la fuga si am scăpat si noi din toata aventura cu o suma pierdută relativ mică.

Numărul de telefon al bancului care a emis cardul nostru sa-l avem salvat nu numai in telefon. I cazul in care se fura si telefonul si cardul, pana reușim sa descoperim numărul băncii, s-ar pute sa fie cam târziu. Înainte sa pornim la drum sa contactam banca noastră si sa limităm suma care se poate extrage sau poate fi plătită in 24 de ore, așa tâlharii nu au șansa să ajungă la toți banii ținuți in cont.

Putem face si asigurări pe tot ce luam cu noi si cu toate ca nu ne apără de tâlhari, măcar avem șansa sa reprimim ceva din prețul obiectelor furate. In același timp trebuie sa știm ca si firma de asigurări trăiește din bani, deci nu se va grăbi sa ne plătească. Un asemenea proces poate sa dureze mult timp si sa ne coste multa energie pana firma de asigurare va plăti.

Mai puțin vizibil înseamnă mai puțin in pericol si acesta este valabil si in ceea ce privește bijuteriile noastre. Putem călătorii prin nenumărate țări, fără să fim acoperiți din cap pana-n picioare de lanțuri si alte bijuterii. Sa nu vorbim de faptul că in cazul in care ne apucăm să târguim, prețul va fi cu atât mai mare cu cât purtăm mai multe bijuterii. Da, știu, tu faci body building de ani de zile, ești musculos si nimeni nu se joaca cu tine. Crede-mă, hotul joaca pe teren propriu…

In cele mai rar cazuri se lucrează singur. Chiar si dacă l-am văzut pe hot si imediat anunțăm polițistul care este la numai cătiva metri de noi, pana individul este prins, eventual percheziționat, demult l-a dat deja mai departe tot ce a furat.

Ce sa facem dacă totuși s-a întâmplat? Cel mai important, să nu intrăm in panică. Să încercăm să ne aducem aminte unde am fost in minutele anterioare. Se poate întâmpla foarte ușor ca nu a fost furat, l-am uitat numai in cafeneaua de unde am ieșit si personalul așteaptă să ne întoarcem. Dacă totuși a fost furat, să nu ne transformăm in nici in caz in Rambo si să arătăm tuturor din jur că așa ceva nu se poate face cu noi. Nu exista acea valoare furata care sa merita sa ajungem eventual in spital sau in arest intr-o tară străina, numai pentru că „arăt eu hoților cum se face dreptate”. As putea spune mult prea multe cazuri in care s-ar fi terminat toată povestea cu ruptul unui lanț din gât. Nu numai călătoria s-a terminat in acele momente… Da, este enervant, neplăcut, dureros si mai sunt cu siguranță cuvinte să descriem sentimentele dacă am fost jefuiți, dar nu si pericol de moarte.

Viața ta este mult mai importantă decât obiectele furate, însă tâlharului nu-i pasa! Mai bine ne îndepărtăm cat se poate de repede spre cel mai apropiat polițist, nu trebuie neapărat să căutăm o secție de politie. Facem o declarație (in caz in care avem asigurare si mai important să avem o hârtie oficiala despre caz), tragem concluziile corespunzătoare, invătăm ce sa facem data viitoare altfel si mergem mai departe.

Lasă un răspuns