Pasagerul pierdut
Mulți, de multe ori m-au întrebat care au fost evenimentele pe care nu am uitat deloc de când umblu prin lume? Ceea ce voi împărtăși cu voi este o întâmplare in care nu am eu rolul principal, dar cu siguranța este o întâmplare pe care nu l-am uitat-o deloc. Pentru mine e prea de necrezut si in același timp si nostim.
Da, așa cum am scris si in titlu, pe vremea când lucram încă ca ghid, cu un autocar plin cu pasageri in spatele meu, am pornit la drum si am pierdut pe cineva. L-am găsit mai târziu, era intr-o peșteră, dar hai să nu vă spun din start toată gluma.
A fost o zii frumoasă de vară si am pornit pe una dintre rutele mele preferate, la Meteore. La pornire totul a fost ok, aproximativ 80 de oameni in autocar (autocar cu etaje), două naționalități cam in număr egal. Șoferul la fel de treabă, conducea, eu in scaunul de ghid explicam ba intr-una, ba in cealaltă limbă pe unde umblăm, ce vedem, retrospective istorice, etc. Până in acest punct toate bune si frumoase, pasagerii erau cupluri sau grupuri, nu era nimeni nici singur, nici trist, va fi o zi bună, mă gândeam eu.
In drum spre Meteore, primul loc unde ne opream de obicei era valea Tempi, unde drumul trece parcă printr-o prăpastie. Cam in mijlocul văii drumul este mai lat, sunt locuri de parcare si dacă cineva intră puțin printre copaci, mai găsește si câteva peșteri cu izvoare. Aceste izvoare sunt considerate miraculoase de către cei religioși, ceilalți sunt pur si simplu curioși, așa că m-am obișnuit deja că fiecare dintre pasageri se va băga până in fundul peșterii, să atingă apa. Ca să intelegeti mai bine tot ce s-a întâmplat, trebuie să știți că peștera despre care vorbim, pe măsură ce înaintăm devine tot mai îngustă si la final eu foarte greu să ne întoarcem. Oricum suntem deja in genunchi si mai trebuie să ne si întoarcem…cam dificil. Tocmai, de aceea am spus de fiecare dată ca să intre numai câte unul, altfel nici cea mai mică șansă nu au să încapă si să ajungă la apă.
Am terminat de vizitat peștera si înainte să pornim, cum erau numai cupluri sau prieteni, nu i-am mai numărat, numai am întrebat dacă partenerul, prietenul cuiva lipsește. Era liniște in autocar, nimeni nu semnaliza nici o lipsă, așa că am pornit mai departe. Eram tocmai in mijlocul unor explicații când o femeie a venit la mine si-mi spune că soțul ei lipsește. Vă dați seama, era să înghit microfonul când am auzit-o. Automat m-am uitat la ceas si eram pe drum de exact 15 minute. Cum puii mei nu ați văzut până acum că lipsește? – întreb doamna, iar ea pe cel mai normal ton posibil îmi spune: „nu mi-am dat seama până acum”. Da, ați ghicit, scaunele lor era unul lângă celalalt! Repede am sunat toți colegii care mai erau pe drum de la alte agenții si era posibil să mai fie acolo, să-l „pescuiască” cineva pe săracul de om uitat de soție si să-l aducă până la mănăstiri, acolo îl preluăm noi. Da, din fericire am avut noroc, l-au găsit.
Când in final a reapărut omul nostru, l-am luat la întrebări. Măcar eu, soția nu știu ce a făcut… Mi-a povestit că era tocmai in curs de a se întoarce in 4 picioare in fundul peșterii, când o doamnă mai „masivă”, făcută deja si ea un origami, a apărut dinspre direcția in care el vroia să iasă. Cu această manevră dânsa a reușit pe o parte să blocheze acea putină lumină care mai intra până acolo, așa că săracii (sau norocoșii) au pipăit tot ce apucau, pe de altă parte a rămas blocată „gaura afurisită” era prea strâmtă pentru o persoană cu dimensiunile ei. Omul nostru îmi spunea ca el încerca in poziția acea ciudată in care era acolo înghesuit să împingă doamna spre afară, dar ea striga numai că o doare si că a rămas blocată.
Soția observă lipsa lui după un sfert de oră, in peșteră îl blochează o altă femeie si nici nu vrea nimic de la el. Nu știu ce a comis săracul in viețile lui anterioare, dar nu as paria pe sume prea mari că in această viață are noroc cu femeile.